Poți să începi orice proiect de bricolaj cu doar câteva unelte de bază. Dacă îți dorești în timpul liber să amenajezi încăperi, recondiționezi mobila veche, construiești sisteme de depozitare sau să repari, lista de mai jos cu sculele și uneltele necesare îți va fi de ajutor.
Mașină de găurit/înșurubat
O mașină de înșurubat cu acumulatori este o investiție bună pentru orice meseriaș, atunci când este aleasă în funcție de proiecte și materialele utilizate. Cu ajutorul ei poți găuri și înșuruba mult mai rapid, în comparație cu uneltele mecanice și poți eficientiza proiectul pe care îl desfășori. Cu siguranță orice meșter va aprecia calitatea, dar și ușurința în utilizare, de aceea îți propunem acumulatorii de 12 sau 14.4V.
Fierăstrău Electric
Pentru orice tăiere rapidă și precisă, un fierăstrău electric, este indispensabil. Cu ajutorul lui poți să tai bucăți de lemn, placaj sau cherestea. Sfatul nostru este să achiziționezi doar scule electrice de calitate, ca investiția să merite și să aibă puterea necesară, ăentru aplicații diverse. Poți să arunci o privire aici și să vezi câte variante poți avea.
Nivelă-Boloboc
Nivela este folosită pentru o poziționare cât mai corectă, verticală sau orizontală, în funcție de suprafața de lucru. Acestea pot avea diferite forme și mărimi, concepute pentru diferite proiecte și modalități de utilizare. Cel mai util este să ai mai mult de o nivelă, deoarece aplicațiile sunt diverse și varietatea lor te ajută să-ți duci la bun sfârșit proiectul. Cele cu magnet te ajută atunci când dorești să le folosești pe suprafețe metalice, iar cele de mici dimensiuni te ajută pentru suprafețele mici sau înguste. De asemenea, modilitatea de depozitare diferă și în funcție de dimensiunile acesteia.
Ruletă
Punctul de rupere este cel mai important, atunci când vine vorba despre o ruletă. Banda curbată permite ruletei să fie întinsă, fără susținere, atunci când ai nevoie să măsori cu o singură mână. În spațiile dificile, în locurile înguste, această calitate a ruletei este un beneficiu. Pentru un ajutor în plus, ruletele dispun de un cârlig, pe care poți să îl folosești pentru a fixa banda și măsura cu precizie. De asemenea, carcasa ruletei trebuie să fie rezistentă la șocuri și să fie de dimensiunile necesare proiectelor tale.
Ciocan
Un ciocan care are cap curbat, poate să te ajute atât la fixatul cuielor, cât și la extragerea lor, deoarece are un cant special conceput pentru a prinde și fixa capul cuiului. Unii meseriași preferă să utilizeze ciocanele cu sisteme de amortizare și mâner cauciucat, pentru o mai bună prindere, alții își doresc să fie de minim 600g, cu mâner de lemn. Propunerea noastră este să investești în calitate, pentru o utilizare mai sigură și ușoară.
Șurubelniță
Fiecare are în trusa de acasă, cu scule electrice și unelte de mână, cel puțin două șurubelnițe. Noi îți recomandăm să achiziționezi o șurubelniță multifunțională, care să te ajute indiferent de proiect. Este mai ușor de utilizat, deoarece poți să modifici în câteva secunde vârful acesteia și îți poți continua imediat aplicațiile.